Un mort, un ranit si zeci de romi

Crima la Timisoara

Un mort, un ranit si zeci de romi dornici de razbunare au facut ca ore in sir Spitalul Judetean din Timisoara sa fie in stare de asediu.

Zeci de romi „gabori”, din cartierul timisorean Fratelia, sunt pe picior de razboi dupa ce un barbat din comunitatea lor a fost ucis, iar fratele lui ranit intr-o altercatie cu un vecin. Romii au amenintat familia agresorului cu moartea si cu incendierea casei, si doar interventia trupelor speciale ale Politiei a dus la evitarea macelului.

De la cearta la omor

Totul a inceput de la o banala cearta intre vecini. Conflictul intre familia de romi si vecinul lor, un barbat de 40 de ani, recidivist, dureaza de luni bune.

Joi dimineata, in jurul orei 10,00, Costel Andronache nu a mai suportat galagia facuta de vecinii lui romi care petreceau in casa, si a aruncat cu niste pietre dupa ei. Au urmat amenintarile de rigoare, de ambele parti, dupa care, romanul, inarmat cu un cutit, a intrat peste romi si l-a injunghiat pe unul dintre ei, dupa care s-a intors acasa.

Fratele ranitului a dat sa intre in curtea agresorului, insa imediat ce a sarit gardul a fost injunghiat in piept. Molnar Constantin, in varsta de 26 de ani, tatal a doi copii minori, a murit pe loc.

Fratele lui, Viorel Constantin, de 32 de ani, si el tatal a doi copii, a ajuns in stare grava la spital, unde in jurul pranzului a fost supus unei interventii chirurgicale de urgenta. „Curgea sangele din el, ca din porc”, relateaza vecinii. In doar cateva minute intreaga strada s-a umplut de romi dornici de razbunare care cereau urland “moarte pentru moarte”.

Politistii si jandarmii l-au salvat

Zeci de rude de-ale victimelor au mers la casa agresorului amenintand ca ii dau foc. Scaparea familiei Andronache a fost ca in zona au ajuns peste 20 de politisti si jandarmi care i-au evacuat, pentru a-i pune in siguranta.

Intre timp, politistii de la Judiciar au inceput cercetarile: cu un detector de metale au descoperit arma crimei, iar in scurt timp agresorul a fost si el retinut, in timp ce sotia lui striga „luati-l, e un criminal”. Acelasi lucru l-a spus si el politistilor, constient ca de data asta nu va mai scapa de efectele legii. Potrivit Ioanei Preda, purtatorul de cuvant al Politiei, atacatorul a fost retinut pentru 24 de ore.

“Daca pun mana pe el il fac gratar”

Agresorul declara ca cei doi venisera cu pietre si voiau sa-l atace, iar el s-a aparat. A fost retinut pe baza de ordonanta, pentru omor si risca intre 15 si 20 de ani de inchisoare, daca va fi gasit vinovat.

Sotia ranitului cere acum Politiei sa faca urgent dreptate. “De luni de zile chemam Politia, din cauza lui. E pe-o mana cu politistii de la sectie, niciodata nu vin. Ii era ciuda pe noi, tot timpul ne ameninta ca ne omoara. Zicea ca ne taie cu cutitul. Acum o saptamana i-a smuls lantul de aur de la gat nepoatei mele”, povesteste printre urlete Doina Constantin.

Verisorii celor doua victime s-au jurat ieri in fata Spitalului Judetean, in timp ce asteptau rezultatul operatiei supravietuitorului atacului, ca daca Politia nu le va face dreptate o vor face ei.

“Daca pun mana pe el il fac gratar. O sa ajungem sa ne facem dreptate singuri. Stiu ca e mai simplu pentru Politie sa scoata mortul vinovat, dar ai nostri n-au avut nicio vina. Romanul o venit peste noi. E rau. Tot timpul am avut probleme cu el. Sarea la copii sa-i bata. Daca nu ne fac dreptate autoritatile, o sa-i dam foc la casa”, ne-a declarat unul dintre romi.


Agresorul Probleme cu toata lumea
Vecinii gaborilor agresati povestesc ca atacatorul, Costel Andronache, este un om cu care de ani de zile au avut cu totii probleme. „Familia cu victimele e a patra care locuia in casa de pe strada Barsei. Fiecare proprietar a vandut, pentru ca nu l-au suportat. Era agresiv. Avea treaba cu toata lumea”, povesteste un vecin.
  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter

2 thoughts on “Un mort, un ranit si zeci de romi”

  1. Doamne asa cevaaaa … asta-i viata ce sa-i faci, oricum nici mie nu-mi plac astia mai negri, dar totusi …. keeping touch

  2. dupa toate cele spuse in randurile de mai sus dupa opinia mea personala ar trebui sa plateasca pensie alimentara la cei doi copii ramasi fara tata si sa se faca justitie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *