Multi ani am crezut ca a fi fericit înseamna a avea un loc de munca, un camin, o masina, sa fii încojurat de persoane fericite. La un moment dat, când aceste lucruri au fost posibile, am început sa ne gândim ce fericiti am fi daca am avea un bebe. Eu îmi doream foarte mult o fetita, sotul oscila între un baietel, nu de alta dar avea atâtea jocuri pe calculator pentru baieti si îsi dorea atâtea masinute, si o fetita sa o îmbrace cu rochite si sa îi faca codite.
Totul era foarte bine. Am ramas însarcinata si visul nostru devenea treptat realitate. Luna de luna mergeam împreuna la medic la control, analize, ecografie.
A fost o sarcina foarte grea în primele trei luni, varsaturi, ameteli, dar toate erau în limitele normale unei sarcini. Îi exasperam pe medici pentru ca vroiam sa fie totul foarte bine pentru bebe. Dupa cele trei luni totul s-a schimbat în bine. Bebele crestea, noi ne simteam bine, deja ne luam în serios rolul de viitori parinti.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=_yrS7xmpe1A[/youtube]
Am început amenajarea camerei, de la zugravit la mobilier. Totul a fost o aventura frumoasa, patutul, lenjeria, rotobilul, carutul, biberoane, jucarii, deja intrasem în lumea celor mici si ne simteam foarte bine. Micuta crestea foarte bine, analizelele erau foarte bune, alimentatia si modul de viata perfecte, ca la carte, numai sa fie micuta sanatoasa. Era stabilit în mare si momentul mult asteptat. Gentuta era la usa si la sfatul medicului urma sa fie o nastere normala. Existau toate premisele ca si micuta si eu sa fim bine daca as fi nascut normal iar perioada de recuperare, dupa nastere, doream sa fie cât mai mica, sa ma pot ocupa de micuta si sa intram cât mai repede în normalitate.23 iunie 2004 avea sa ne demonstreze ca viata poate fi foarte ciudata. Este o data care, nu ne gândeam nici în cele mai urâte vise, ar fi putut sa ne schimbe viata asa mult.
Pacat, este o poveste foarte trista, dar atata timp cat suntem oameni si ne ajutam intre noi este bine…