Ashton Kutcher – un adevarat Playboy de L.A.

afis_Playboy_de_LA

Lipsit de principii si scrupule, Ashton Kutcher intra perfect in rolul infidelului de profesie in filmul Playboy de L.A., o comedie extrem de sexy si provocatoare, care va putea fi vizionata din 21 august in premiera in cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPRO, Light Cinema, Cinema City Cluj, Timisoara si Bacau, Odeon Cineplex Cluj. Intrebat de reporteri ce anume l-a atras la acest rol, Ashton a declarat ca “rolul din Playboy de L.A. a fost o adevarata provocare pentru mine, anume: aceea de a construi un personaj care sa fie amuzant si placut de public, in conditiile in care Nikki are un comportament mai mult decat imoral. Mi s-a parut foarte interesanta ideea sexului folosit ca arma intr-o relatie. Scenele mai fierbinti din film nu sunt despre sex in sine, ci despre puterea pe care o da unui partener asupra celuilalt”, spune Ashton. “Oamenii folosesc sexul ca pe o reconfirmare de sine sau ca sa evite discutiile despre problemele reale dintr-un cuplu. Te convingi foarte usor de asta urmarind evolutia scenelor de sex dintre mine si Samantha (Anne Heche)”. Filmul aduce in prim plan povestea unui tanar inalt, frumos si revoltator de atragator care ofera doamnelor sex si distractie, in schimbul unui trai de lux. Aceasta este deviza unui adevarat Playboy de L.A. Dupa un lung periplu prin dormitoarele femeilor bogate si disponibile, Nikki pare in final sa-si gaseasca locul in viata Samanthei (Anne Heche), o avocata de succes, superba in pofida varstei si capabila sa-i ofere mai mult decat ar fi putut visa el vreodata.

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *