Un fizician american incearca sa dovedeasca ca timpul este bidirectional
Atunci cand celebrul savant Carl Sagan a fost intrebat ce crede despre posibilitatea de a calatori inapoi in timp, acesta a raspuns: “daca am putea calatori in trecut, posibilitatile ar fi cu adevarat uluitoare. Mai intai, istoria ar deveni o stiinta experimentala, ceea ce cu siguranta nu este astazi. Descoperirile despre propriul nostru trecut si despre originile noastre ar putea fi absolut fascinante. Apoi, ne-am confrunta cu paradoxuri foarte dificile caci am interfera cu schema cauzala care a condus la aparitia noastra si la evenimentele din epoca noastra. N-am nici o idee daca este posibila, insa este o ipoteza care merita cu siguranta explorata.”
Fizicianul John Cramer de la University of Washington încearcă să dezvăluie tocmai acest mister al reversibilităţii timpului cu ajutorul unui experiment care implică un fascicul laser. Mai multe instituţii care finanţează programe şi studii experimentale au refuzat să-i acorde fonduri pentru a realiza experimentul considerând că ideile sale sunt “prea ciudate” pentru a fi finanţate, deşi ipoteza propusă de Cramer este fezabilă din punct de vedere teoretic şi există dovezi serioase în favoarea ei. Fizicianul şi-a lansat ipoteza şi a schiţat un experiment pentru a o testa în urmă cu un an şi cu toate acestea nimeni nu a reuşit până acum să dovedească că experimentul nu ar putea funcţiona.
Deşi instituţiile finanţatoare au avut reţineri faţă de îndrăzneala lui Cramer, ideile sale au trezit entuziasmul oamenilor obişnuiţi care au început să doneze bani pentru realizarea experimentului. În urma acestui efort colectiv extraordinar, Cramer a putut să treacă la pregătirea primei etape a experimentului, aşa-numita “comunicare cuantică non-locală”. Instrumentele foarte sofisticate pe care le va folosi pentru această primă etapă ar putea să pună capăt faimoasei controverse cu privire la posibilitatea ca un obiect să călătorească cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Dacă experimentul lui Cramer va fi o reuşită, el va avea efectul unei revoluţii de proporţii în fizică.
Experimentul presupune separarea în două a unui fascicul laser, astfel încât caracteristicile uneia dintre cei doi fotoni să se reflecte în caracteristicile celuilalt. Fenomenul este cunoscut de fizicieni sub numele de “ legătură cuantică”. După ce are loc separarea în două a fasciculului laser, dacă se efectuează măsurători undă/corpuscul în mod independent asupra celor doi fotoni, ar trebui ca măsurătorile să fie identice. Într-un anumit sens, dualitatea undă-corpuscul devine un mijloc de a transmite informaţie.
Ei bine, acum urmează partea pe care Einstein o considera o imposibilitate ridicolă: teoretic vorbind, este posibil ca unul dintre cei doi fotoni să primească informaţie de la celălalt în mod instantaneu, chiar dacă între ei există o distanţă de milioane de ani lumină.
Prin intermediul unui astfel de efect, se poate transmite informaţie cu o viteză mai mare decât cea a luminii, adică contrar teoriei relativităţii speciale care spune că acest lucru este imposibil. Se pare că în pofida tuturor îndoielilor formulate de la Einstein încoace, există dovezi serioase că acest fenomen numit „legătură cuantică” poate avea realmente loc.
Dacă acest primă etapă a experimentului său va avea succes, Cramer ar putea să treacă la cea de-a doua etapă şi anume testarea retrocauzalităţii cuantice, adică apariţia efectului înaintea cauzei. Mai precis, el va încerca să afle dacă un foton poate călători înapoi în timp. „Pare improbabil ca experimentul să funcţioneze, dar pe de altă parte nu văd de ce nu ar funcţiona,” a declarat Cramer. „Dacă va funcţiona, înseamnă că putem recepţiona un semnal cu 50 de microsecunde înainte de a-l trimite,” a mai adăugat el.
Vorbind despre experimentul lui Cramer, Warren Nagourney, un coleg al lui Cramer care îl va ajuta să realizeze experimentul, a spus: „ca să fiu sincer, am doar o idee vagă cu privire la ceea ce vrea să facă Cramer.”
În cea de-a doua etapă a experimentului, cercetătorii vor trimite unul dintre cei doi fotoni printr-o fantă dintr-un ecran către un detector care va înregistra fotonul respectiv fie ca undă, fie ca particulă (natura duală a luminii îi permite fotonului să fie atât una, cât şi cealaltă). Celălalt foton va fi trimis printr-un cablu optic de 10 kilometri după care va lovi un detector mobil. Ajustarea poziţiei detectorului care capturează cel de-al doilea foton va determina dacă fotonul respectiv va fi detectat ca undă sau particulă. Trecerea prin cablul optic va face ca cel de-al doilea foton să atingă detectorul cu o întârziere de 50 de microsecunde faţă de primul foton, spune Cramer. Acum urmează partea stranie: detectarea celui de-al doilea foton fie ca undă, fie ca particulă, va forţa primul foton să se schimbe la rândul său fie în undă, fie în particulă. Dar acest lucru va trebui să se întâmple primului foton înainte ca acesta să ajungă la detector, unde el va ajunge cu 50 de microsecunde înaintea detectării celui de-al doilea foton. Dacă acest lucru are loc, înseamnă că informaţia s-a transmis înapoi în timp în raport cu primul foton.
Înregistrarea acestui efect ar revoluţiona toate teoriile din domeniu şi ar da naştere acelor paradoxuri pe care le-am văzut până acum doar în filmele science-fiction. În pofida acestor paradoxuri stranii, Cramer este nerăbdător să afle dacă experimentul său va funcţiona şi dacă nu, de ce. Cu atât mai mult cu cât descoperirea ar putea avea aplicaţii tehnologice spectaculoase. „Un inginer de la NASA ar putea să-şi pună nişte ochelari şi să ghideze de pe Pământ un vehicul de pe Marte în timp real,” a spus Cramer pentru a oferi un exemplu.
Deşi este recunoscător pentru toate donaţiile care au contribuit la realizarea primei etape a experimentului, Cramer admite că se simte puţin jenat de faptul că a ajuns să fie o figură publică. De regulă fizicienii lucrează în anonimat până la confirmarea rezultatelor experimentelor. Abia apoi devin cunoscuţi, dacă rezultatele sunt într-adevăr interesante. „Eu se pare că lucrez oarecum invers,” a spus el cu oarecare îngrijorare. Apoi, sesizând ironia, a adăugat râzând: „poate ca acest lucru să se dovedească relevant pentru experimentul pe care încerc să-l realizez.”
